Castelul Miramare este una dintre cele mai notabile atracţii în apropiere de oraşul Trieste, fiind situat chiar pe linia costală a provinciei. Este vorba despre un loc cu un considerabil trecut istoric, acesta fiind tocmai motivul care recomandă castelul ca obiectiv ce nu trebuie omis pentru toţi turiştii curioşi să exploreze Trieste şi împrejurimile sale.
Astfel, lucrările de construcţie la castel, la parcul învecinat şi la aşa-numitul Castelletto au demarat la ordinul lui Ferdinand Maximilian de Habsburg, în 1856. Abia în 1860 lucrările au fost încheiate, cel puţin în ceea ce priveşte castelul.
Proiectarea şi construirea parcului a fost, de fapt, o provocare, având în vedere mediul arid (promontoriul Grignano) în care urma să fie amenajat. Cea mai mare parte a parcului a fost proiectată într-un elegant stil englezesc, iar pentru a implementa proiectul, cantităţi impresionante de sol fertil şi numeroase specii de plante au fost aduse din alte regiuni ale Italiei, sau chiar din afara ţării. Proiectarea ca atare a parcului a fost încredinţată lui Carl Junker, în vreme Josef Laube a fost desemnat responsabil de coordonata botanică a sitului. În prezent, parcul ocupă o suprafaţă de 22 de hectare, şi găzduieşte diverse evenimente culturale.
Castelul Miramare, învecinatul Castelletto, parcul, precum şi grajdurile castelului reprezintă principalele opriri pe circuitul turistic al complexului.
Pentru detalii complete despre istoria Castelului şi ale structurilor conexe, despre biletele de intrare şi orele de vizite, folosiţi următoarele informaţii:
Parco di Miramare, Viale Miramare, 34151, Trieste, Italia