Peştera Postojna este una dintre cele mai importante atracţii turistice din întreaga Slovenie, şi ţinând cont de apropierea faţă de graniţa italiană (aproximativ 30 de kilometri de Trieste şi circa 50 de kilometri de Gorizia), peştera chiar reprezintă o destinaţie excelentă pentru excursiile de o zi pentru persoanele care îşi petrec vacanţa în Grado.

Peştera Postojna este cel mai mare lanţ de peşteri din Slovenia, numărând mai bine de 20 de kilometri în lungime. Istoria descoperirii sale începe în secolul al XVIII-lea, însă abia în 1819 aceasta a fost deschisă publicului. Potenţialul său turistic a început să fie valorificat însă de la deschidere, motiv pentru care se poate observa cu uşurinţă excelenta infrastructură pentru vizite care traversează peştera (iluminare electrică, trasee marcate, un tren special conceput pentru vizite).

Valoarea naturalistică a peşterii rezidă în faptul că adăposteşte o specie endemică de salamandră oarbă (proteu), cel mai mare amfibian troglodit din lume. Ceea ce este curios la acest amfibian este că trăieşte exclusiv în apă, iar diverse legende locale au fost născocite în legătură cu el.

Dincolo de toate acestea, Peştera Postojna este un exemplu important de relief carstic. Stalactitele şi stalagmitele spectaculoase ale peşterii stimulează imaginaţia şi simţul estetic deopotrivă.

Oricum, platforma turistică a peşterii nu se rezumă la infrastructura pentru vizite din interiorul său. Un parc de 20 de hectare a fost amenajat în faţa peşterii, acesta putând fi folosit în diverse scopuri (parcare, shopping, admirarea atracţiilor, evenimente, şi chiar cazare). Un restaurant specializat în mâncare tradiţională slovenă este situat chiar la intrarea în peşteră.

Pe de altă parte, pentru a putea vizita peştera, turiştii trebuie să respecte regulamentul strict impus de autorităţile care administrează peştera, cum ar fi să nu facă poze, să nu mănânce sau să nu aducă mâncare înăuntru, să nu fumeze.

Cum s-a mai spus, excursiile către Peştera Postojna sunt recomandabile celor ce îşi petrec vacanţa în Grado. Cea mai indicată modalitate de a ajunge la peşteră se referă la deplasările către Monfalcone şi apoi traversarea graniţei în Slovenia şi continuarea drumului către Postojna.

Informaţii de contact

Pentru o prezentare completă a ceea ce Peştera Postojna reprezintă din punct de vedere turistic, precum şi pentru rezervări şi detalii despre cum să ajungeţi la peşteră, folosiţi următoarele informaţii:

Nume:
Peştera Postojna (Postojnska Jama)
Adresă:
Postojna, Slovenia
Telefon:
00386 5700 00100 / 00386 5700 00103 / 00386 5700 00178
Email:
[email protected]
Website:
www.postojnska-jama.si

Postojna, Slovenia

Sus